Arestări la „Investprivatbank”
Preşedintele băncii falite „Investprivatbank”, Ivan Cârpalov, a fost reţinut alături de alţi doi angajaţi ai băncii, fiind suspectat de încălcarea „legislaţiei privind regulile de creditare”.
„Preşedintele „Investprivatbank” se află în izolatorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, iar instanţa de judecată a emis, luni, pe numele lui mandat de arest pentru 25 de zile”, a declarat Angela Stavinschi, purtător de cuvânt la Centrul Anticorupţie, citată de „Business Expert”.
Ea a evitat să divulge numele celorlalţi angajaţi reţinuţi ai „Investprivatbank”.
Legislaţia prevede pentru infracţiunile de care este suspectat Ivan Cârpalov amendă de până la 60 de mii de lei sau puşcărie de până la şapte ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de ocupa funcţii de conducere.
Banca Naţională a Moldovei a retras, la 19 iunie, licenţa băncii comerciale „Investprivatbank”, numindu-l lichidator, conform Legii instituţiilor financiare, pe expertul de la Banca Naţională a Moldovei, Ion Ropot.
Zeci de depunători ai băncii fălite au protestat astăzi la sediul instituţiei cerând achitarea depozitelor.
Deca-press
- Rezerva valutară a Moldovei a atins un maxim istoric
- Germania nu vrea să recunoască înfrângerea Greciei
- Grecia își dă patrimoniul în chirie
- Grecia de azi = Argentina de acum 10 ani
- Transferurile către Moldova – în creștere
- Datoria externă a Moldovei, a atins recordul
- Investitorii nu mai au încredere în euro
- Curs valutar, 1 decembrie. Deprecieri cu duiumul
- Curs valutar, 25 noiembrie. Leul își pierde poziția
- Curs valutar, 24 noiembrie. Moneda europeană se depreciază
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
