BERD VA OFERI MOLDOVEI UN CREDIT DE 70 MLN. EURO PENTRU OPERAŢIUNI DE CREDITARE IPOTECARĂ ŞI LEASING
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) intenţionează să ofere Moldovei un credit în sumă de 70 mln. euro pentru finanţarea operaţiunilor de creditare ipotecară şi leasing, s-a anunţat într-o conferinţă de presă, susţinută de delegaţia Consiliului de Directori al BERD, la finalul vizitei de două zile în R.Moldova.
Potrivit Agenţiei INFOTAG, Terence Brown, reprezentant al Băncii Europene de Investiţii în Consiliul de Directori al BERD şi purtător de cuvînt al delegaţiei, a relevat că noul produs va fi lansat pe piaţă în viitorul apropiat prin intermediul unor linii de creditare, deschise în băncile locale - atît cele cu care BERD colaborează acum, cît şi în altele. Brown a amintit că, acum, BERD implementează în Moldova proiecte în sumă de 30 mln. euro, iar în anul 2008 va lansa alte 11- 12 proiecte, în valoare de 40 mln. euro. "Prin proiectele finanţate, BERD îşi propune să susţină realizarea de către Moldova a agendei sale ambiţioase de reforme economice, precum şi opţiunea de integrare europeană", a subliniat responsabilul.
El a precizat că vor fi finanţate proiecte în domeniile transporturilor şi energeticii (proiecte municipale); un proiect (al doilea) va fi implementat la Aeroportul Chişinău; vor fi continuate proiectele de creditare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii prin liniile deschise în băncile locale. "Vom lucra cu băncile locale, dar şi cu băncile străine, care au sosit în Moldova şi care, credem, vor avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea ţării. Am avut deja o colaborare de succes cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială, prin lansarea proiectului de reabilitare a drumurilor. Vom finanţa şi proiectele de interconexiune a sistemului energetic al Moldovei cu ţările vecine, România şi Ucraina", spus reprezentantul delegaţiei BERD.
Terence Brown a subliniat că BERD ar dori să lucreze în Moldova fără ca statul să ofere garanţii pentru creditele acordate. În proiectul preconizat pentru aeroportul Chişinău nu vor fi necesare garanţii de stat, pentru că întreprinderea are suficiente fonduri pentru a rambursa împrumutul. BERD îşi propune să mobilizeze şi granturi cu titlu de cofinanţăre a proiectelor implementate în Moldova, pentru a spori durabilitatea acestora.
Brown a spus că BERD apreciază înalt pachetul de legi, adoptate în Moldova în ultimul timp, care au condus la îmbunătăţirea climatului investiţional, dar estimează că ţara mai are mult de făcut în acest domeniu. Astfel, ce cere ca toţi actorii economici din Moldova să fie puşi în condiţii egale; să fie consolidate capacităţile sistemului judiciar; avînd în vedere rolul sistemului bancar în economia oricărei, trebuie sporită transparenţa şi îmbunătăţită calitatea managementului băncilor, a supravegherii activităţii lor de către BNM. "Nu e normal cînd noi nu cunoaştem cine sînt proprietarii băncilor cu care am vrea să lucrăm", a mai spus Terence Brown. // Infotag
- FMI a aprobat cea de-a cincea tranşă de credit în valoarea de 77,5 mln de dolari Pentru Republica Moldova
- România primește finanțare de la FMI
- Ce a mai ascuns Germania
- Spania și Italia, ar putea fi salvate doar de un miracol
- Grecia la 20 de zile până la default
- Spania cade la picioarele Europei
- Alte cinci state în vizorul Comisiei Europene
- Fără ajutorul UE și FMI, Ungaria se pierde
- Ce ar putea provoca un potențial dezechilibru dintre Est și Vest
- FMI va acorda Moldovei un nou credit, în valoare de 77 milioane de dolari
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
