Casa de Comert Moldova la Baku
Moldova.ORG - R. Moldova şi-a deschis Casă de Comerţ în capitala R. Azerbaidjan, menită să impulsioneze cooperarea comercial-economică dintre cele două state membre ale aranjamentului regional prooccidental – GUAM.
Deschiderea Casei de Comerţ Moldova are loc în preajma vizitei oficiale a Preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin în R. Azerbaidjan, anunţată pentru 23-24 aprilie 2008.
Potrivit preşedinţiei moldovene, la Baku urmează a fi semnate, miercuri, două documente interguvernamentale moldo-azere: Acordul privind colaborarea în domeniul complexului energetic şi de combustibil şi Acordul privind colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul combaterii încălcărilor legislaţiei economice şi fiscale.
În afară de întrevederile la vârf pe care le va avea la Baku, Preşedintele Voronin are programată o întâlnire cu şeful Companiei Petroliere de Stat, Rovnag Abdulaev. – Moldova.ORG
Moldova.org
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- Economia Chinei se clatină
- Fiscul prgătește un nou proiect pentru agenții economici
- Primii pași de „creștere sănătoasă” a economiei Moldovei
- Subvenții în agricultură - cu trei luni mai devreme decât în anii precedenți
- FMI a aprobat cea de-a cincea tranşă de credit în valoarea de 77,5 mln de dolari Pentru Republica Moldova
- Program-pilot care aduce venituri economiei naționale
- SUA și Japonia amenințate de agențiile de rating
- Un pact bugetar care va asigura mai multe bugete echilibrate
- Fitch pusă pe retrogradări
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
