Chişinăul solicită Comisiei Europene majorarea cotelor acordate
Viceministrul Economiei şi Comerţului, Iurie Munteanu, a propus Comisiei Europene majorarea cotelor acordate în cadrul regimului preferenţial pentru R. Moldova în anul 2010. Solicitarea a fost făcută în timpul întrevederi cu şeful direcţiei pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand, desfăşurate marţi, 21 aprilie.
La rândul său, reprezentantul instituţiei europene, Gunnar Wiegand a menţionat că actualmente Comisia Europeană efectuează un studiu, ce are drept scop evaluarea nivelului de pregătire a R. Moldova pentru o următoare etapă în evoluţia relaţiilor comerciale cu UE, şi anume semnarea unui Acord de Comerţ Liber aprofundat între R. Moldova şi UE.
Potrivit oficialului european, semnarea unui astfel de Acord ar însemna nu doar comerţul cu bunuri între Moldova şi UE, dar şi cu servicii.
Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate şi apreciate succesele obţinute de către agenţii economici din R. Moldova, în primele patru luni ale anului 2009, la capitolul valorificării cotelor oferite la exportul în Uniunea Europeană.
Potrivit oficialului moldovean, R. Moldova a valorificat, în primele patru luni ale anului curent, în cadrul regimului Preferinţelor Comerciale Autonome (ATP), practic toată cota acordată, de 30 mii de tone, la grâu, precum şi a atins deja proporţia de 44,8% la exportul de zahăr şi 41% la vinuri.
ATP-urile au fost acordate Republicii Moldova începând cu 1 martie 2008, în scopul liberalizării comerţului cu UE şi asigurării premiselor pentru crearea unui mediu favorabil economic şi atragerii investiţiilor. Astfel, R. Moldova a obţinut cote la export fără achitarea taxelor la o lista de produse precum zahăr alb, vinuri, grâu etc.
Basa-press
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Rezerva valutară a Moldovei a atins un maxim istoric
- Fiscul prgătește un nou proiect pentru agenții economici
- Primii pași de „creștere sănătoasă” a economiei Moldovei
- Ţările cu cele mai mari datorii externe
- Acord bilateral: Republica Moldova – Emiratele Arabe Unite
- Program-pilot care aduce venituri economiei naționale
- Frigul de afară, o provocare pentru buzunarele noastre
- SUA și Japonia amenințate de agențiile de rating
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
