Cursul dolarului in R.Moldova a revenit la nivelul de la sfirsitul secolului al XX-lea
În premieră de la începutul secolului, cursul dolarului american în R.Moldova a coborît sub 11 lei, pînă la 10,8658 lei. Banca Naţională a Moldovei (BNM) a înregistrat ultima dată un atare curs în mai 1999. Pe parcursul anului respectiv, dolarul a urcat de la 8,5 pînă la 12,7 lei din cauza crizei financiare asiatice din 1998 şi a situaţiei economice şi politice instabile din republică, transmite Agenţia INFOTAG.
Descreşterea cursului dolarului în majoritatea ţărilor lumii a început în anul 2006. Sistemul Federal al Rezervelor din SUA susţine că începutul crizei a fost pus de scandalurile financiare mari şi de criza ipotecară. Revista moldovenească „Profit” îşi avertiza cititorii asupra acestor evoluţii încă în anul 2002, referindu-se la reevaluarea pieţei de locuinţe în SUA şi la faptul că populaţia are un acces prea larg la credite ieftine.
De la proclamarea independenţei Republicii Moldova, politicile BNM aveau ca reper menţinerea cursului stabil al monedei naţionale. Din anul 2007, cursul s-a schimbat în vederea frînării inflaţiei. Analişti independenţi spun că în pofida scăderii relative a cursului dolarului, euro rămîne la un nivel ridicat şi aceasta nu le permite producătorilor şi vînzătorilor de mărfuri şi servicii să reducă preţurile.
Acum, cursul lui euro este de 16,8196 lei şi se apropie de indicatorii din august 2007, cînd un euro costa peste 17 lei.
La casele de schimb valutar se atestă o ofertă excesivă de valută străină. În aceste condiţii, cursul în numerar este mai mic decît cel oficial (cumpărare -10,57 lei, vînzare – 10,85 lei pentru un dolar SUA); cursul de schimb al lui euro constituie 16,36 şi 16,7 lei, respectiv.
Valutele ţărilor vecine oscilează neuniform. Rubla rusească şi leul românesc se apreciază, iar hrivna ucraineană urmează dolarul american. // Infotag
- Rezerva valutară a Moldovei a atins un maxim istoric
- Europa o ia razna
- Rusia trece la dolarul australian?
- Ungaria restanțieră
- Dolarul își pierde supremația mondială! Vezi care este cauza
- 248 miliarde de dolari – diferența pozitivă a rezervelor valutare din ultimii doi ani
- Optimismul încă mai copleșește oficialitățile europene
- Transferurile către Moldova – în creștere
- Datoria externă a Moldovei, a atins recordul
- Grecia ar putea părăsi zona euro
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
