Firmele oligarhului rus Deripaska îşi suspendă activităţile in RM
După mai mult de doi ani de prezenţă pe piaţa Moldovei, concernul austro-german Strabag anunţă suspendarea activităţii reprezentanţelor sale la Chişinău. E vorba de firmele Strabag SRL şi Moldasfalt SRL.
Reprezentanţi de la compania juridică Lextal, care se ocupă de reprezentarea intereselor acestor firme, ne-au declarat că suspendarea se face „până la vremuri mai bune”.
La momentul intrării pe piaţa Moldovei, în anul 2007, concernul austro-german şi-a exprimat interesul de a participa la realizarea proiectelor de infrastructură, în special al construcţiei drumurilor. Aici trebuie să menţionăm că unul din acţionarii majoritari ai concernului Strabag (prin intermediul companiei Basic Element), este oligarhul rus Oleg Deripaska.
Onoruri de la preşedinte
Despre afacerile Strabag în Moldova se cunoaşte puţin, dar cel mai elocvent vorbeşte faptul că la 24 noiembrie 2008, Peter Haselsteiner, preşedinte al Consiliului de Conducere al Concernului Strabag, a fost decorat de preşedintele Voronin cu „Ordinul de Onoare” “în semn de apreciere a meritelor deosebite în realizarea unor proiecte social-economice şi activitate intensă de sponsorizare”.
Concernul Strabag realizează lucrări de construcţie în diverse domenii: drumuri, poduri, tuneluri, clădiri, cai ferate, staţii hidro-electrice, linii de metro etc. În prezent, Strabag are reprezentante în 30 de tari ale lumii şi este lider în construcţii în Germania şi Europa de Est. Numărul angajaţilor concernului atinge cifra de 60 000 de colaboratori. La finele anului trecut, însă, criza mondială a afectat grav afacerile concernului Strabag.
eco.md
- Subvenţiile de stat pentru maşini noi în ţările UE
- Firmele oligarhului rus Deripaska îşi suspendă activităţile in RM
- Negocieri cu Moscova în privinţa celor 500 milioane de dolari
- Vitalie Iurcu: Moldtelecom nu intentioneaza sa cumpere Eventis
- Eventis pus la vânzare cu forţa
- Duma a aprobat acordarea creditului de $500 milioane Moldovei
- Criza loveşte în Aparatul Preşedintelui moldovean
- Moscova vrea limba rusă în schimbul împrumutului de $500 mln
- Rusia acordă R.Moldova un credit de jumătate de miliard de dolari
- MS: Situatia pe piata financiar-bancara e stabila si calma
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
- Pretul la aur a crescut
- Guvernul prognozeaza in 2009 un salariu mediu pe economie de 3140 lei
- Specialistii recomanda actiuni de diminuare a consecintelor secetei
- METRO va mai deschide un magazin in Chisinau
- Interviu: Riscuri diminuate pe piata de asigurari