Gazoductul Nord Stream va fi operaţional în 2011
Premierul rus Vladimir Putin a confirmat că gazoductul Nord Stream, care va lega Rusia de Germania prin Marea Baltică, urmează să fie operaţional în 2011.
"Lucrările vor începe în aprilie. La sfârşitul lui 2011, gazoductul va fi gata", a afirmat premierul rus în cadrul unei întâlniri cu omologul său suedez Fredrik Reinfeldt, aflat într-o vizită în Rusia.
Nord Stream, cu o capacitate proiectată de până la 55 miliarde de metri cubi de gaze pe an, va face legătura pe sub Marea Baltică între portul rus Vîborg şi portul german Greifswald, trecând prin apele teritoriale ale Danemarcei, Suediei, Germaniei, Finlandei şi Rusiei.
Toate ţările pe teritoriul cărora va trece conducta şi-au dat acordul pentru realizarea lucrărilor.
AGERPRES
Imagini
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Germania nu vrea să recunoască înfrângerea Greciei
- Fostul proprietar al Universalbank anunţat în căutare generală
- Grecia aproape impusă să renunțe la suveranitatea bugetară
- Rusia trece la dolarul australian?
- În 2011 pe teritoriul Moldovei, a trecut mai mult gaz spre Europa
- BERD-ul retrogradează prognozele de creștere economică a Moldovei
- Codașii Europei! Moldova are cel mai mic salariu minim
- Moldova va cumpăra gaz de la Ucraina?
- Merkel - cea mai bună cale, este formarea unei uniuni fiscale
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
