Importul produselor petroliere redus cu 12,1%
Moldova.ORG - Volumul total al importului principalelor produse petroliere (benzină, motorină şi gaz lichefiat) s-a redus, în primele trei luni ale anului curent, cu 12,1%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2007, constituind circa 130,8 mii tone. În valoare bănească, volumul total al acestor importuri a crescut cu mai bine de 40% şi a însumat circa 116,3 mln dolari SUA, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Importul de benzină s-a diminuat cu 17,1% şi a alcătuit 47,5 mii tone, iar cel de motorină – cu 13% , constituind 70,4 mii tone. În schimb, importul de gaz lichefiat s-a majorat cu 21,1 la sută şi a ajuns la 12,8 mii tone.
Specialiştii ANRE explică reducerea importurilor prin creşterea semnificativă a preţurilor la produsele petroliere pe pieţele internaţionale şi regionale, care a cauzat majorarea preţurilor de import la aceste produse. Astfel, în primul trimestru al anului, preţul mediu de import al motorinei a crescut, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2007, cu 61,8 la sută: de la 566,4 dolari SUA/tona la 916,6 dolari. Preţul mediu de import al benzinei s-a majorat cu 57,4% şi a constituit 875,2 dolari SUA/tona, iar preţul gazului lichefiat – cu 57,6% şi a alcătuit 787,7 dolari SUA/tona.
Aceste creşteri au determinat majorarea preţurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere pe piaţa internă. După o stabilitate relativă în primele două luni ale anului, în martie, au fost înregistrate două majorări ale preţurilor la motorină şi două reduceri nesemnificative a acestora la benzină.
Cele mai mari importuri de benzină şi motorină au fost efectuate, în această perioadă, de companiile „LUKoil Moldova”, „Petrom Moldova” şi „Tirex Petrol”. Aceste trei companii au efectuat împreună 80% din importurile de benzină şi 69,3% din importurile de motorină. Pe primele trei locuri la importul de gaz lichefiat s-au situat societăţile „LUKoil Moldova”, „Tezed – S” şi „Dominic”. Acestora le-a revenit în total o cotă de 63% din piaţa importurilor de gaz lichefiat.
Din comunicatul ANRE reţinem că pe piaţa produselor petroliere a R. Moldova activează 177 titulari de licenţă, dintre care 21 - practică importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi motorinei şi 10 – importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. Ceilalţi 146 titulari de licenţă desfăşoară, la staţiile de alimentare certificate, activităţi de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei şi a gazului lichefiat. – Moldova.ORG

Moldova.org
- Exportul de petrol din Azerbaidjan e în continuă scădere
- ANRE a aprobat noile tarife la gaze pentru consumatorii casnici
- Gazul natural se scumpeşte cu 23%
- Moldova Gaz ne scutură buzunarele. Plus 24% la preţul gazului natural
- Din nou scumpirea gazului
- Ce s-a întâmplat cu preţurile în luna iulie?!
- De mâine vom plăti mai mult pentru gazul rusesc
- Directorul ANRE: de la 19.700 lei, salariu lunar în 2010 - la 44 de mii în 2011
- Noile tarife la căldură au fost aprobate
- Problema mare la noi este că economia nu funcționează
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
