Ion Sturza: Sistemul fiscal nu trebuie modificat pe timp de criza
„În condiţii de criză economică şi financiară nu este recomandat să fie modificat sistemul fiscal”, consideră ex-premierul Moldovei Ion Sturza, care actualmente este vicepreşedinte al Holdingului „Rompetrol”.
Comentând iniţiativa preşedintelui Voronin, care a propus guvernului să revizuiască utilitatea introducerii taxei unice pe venit pentru persoanele fizice în mărime de 15%, reducerea taxei sociale cu 5% şi majorarea TVA de la 20% la 22%, Sturza a spus că, la momentul de faţă, modificările fiscale nu poartă un caracter de primă importanţă pentru economia Moldovei.
„Aceste propuneri arată că reformele liberale precedente n-au avut efectul aşteptat în economie. Se creează impresia că noile privilegii sunt promise în schimbul susţinerii”, a spus Sturza.
Potrivit lui, azi economia Moldovei are nevoie urgent de un program de stat anticriză, ale cărui măsuri seamănă mult cu cele întreprinse de guvernul din 1998, când economia a fost afectată de criza economică regională.
Ex-premierul consideră că, în vreme de criză, trebuie să fim prudenţi şi să vedem care va fi evoluţia schimbărilor într-un viitor mai îndepărtat, cum se vor reflecta acestea asupra componentei economice a statului, ca „să nu se dezechilibreze finanţele statului pentru profituri iluzorii şi momentane”.
Casa naţională de Asigurări Sociale, consideră Sturza, trebuie să fie o structură care realizează toate condiţiile, încercând să nu apeleze la subvenţiile statului în cazul în care pentru achitarea pierderilor sale se propune micşorrarea taxei pe venit cu 5%.
Infotag
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Rezerva valutară a Moldovei a atins un maxim istoric
- Economia Chinei se clatină
- Fiscul prgătește un nou proiect pentru agenții economici
- Primii pași de „creștere sănătoasă” a economiei Moldovei
- Ţările cu cele mai mari datorii externe
- Acord bilateral: Republica Moldova – Emiratele Arabe Unite
- Merkel consolează liderii mondiali
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
