Planul secret de salvare a Greciei de la faliment
De Medana Weident, Ovidiu Suciu
Criza pe care o traversează Grecia continuă să-i preocupe pe comentatorii de presă germani. Continuă şi speculaţiile cu privire la un eventual pachet de ajutoare de urgenţă, pe care partenerii europeni l-ar pregăti pentru statul elen şi, în acelaşi timp, dezbaterile pe tema înfiinţării unui Fond Monetar European, după modelul Fondulului Monetar Internaţional, ideea aparţinându-i ministrului german de finanţe, Wolfgang Schäuble.
Süddeutsche Zeitung atrage atenţia că miniştri de finanţe ai UE vor adopta luni la Bruxelles, în mod neoficial, un astfel de plan, care să cuprindă ajutoare sub formă de credite şi garanţii, de care Atena ar putea beneficia la nevoie. Comisarul european pentru probleme monetare, Olli Rehn, declarase înaintea întrevederii că viitorul Uniunii Europene depinde de salvarea Greciei. Altfel, UE îşi va pierde credibilitatea pe termen lung.
Tot cotidinaul münchenez e de părere, într-un al doilea articol pe aceeaşi temă, că propunerea ministrului german de finanţe, Wolfgang Schäuble, vizand crearea unui Fond Monetar European, este menită mai degrabă să distragă atenţia opiniei publice de la planul secret destinat Greciei. Un eventual fond european nu ar mai putea fi de folos statului elen deoarce ar dura prea mult până ce ar putea intra în vigoare, desigur presupunând că toţi partenerii europeani l-ar considerara necesar. În timp ce dezbaterile publice sunt dominate de această temă, responsabilii politici pot adopta în linişte pachetul de urgenţă, prin care să fie evitat un faliment al statului grec - e de părere Süddeutsche Zeitung.
Frankfurter Allgemeine Zeitung apreciază că mediatorul ideal între adepţii şi adversarii ideii creării unui Fond Monetar European este Jean-Claude Juncker, politicianul care s-a profilat drept "pompier al Uniunii Monetare Europene."
El Pais din Madrid atrage atenţia că actuala criză a fost declanşată de sistemul financiar american, dar că principalii păgubiţi sunt europenii. Afectate nu sunt doar ţările mediteraneene, ale căror economii sunt mai slabe, ci şi instituţiile UE. Ameninţată este însăşi stabilitatea zonei euro.
Săptămânalul Der Spiegel avertizează că Marea Britanie se confruntă cu un deficit bugetar şi mai mare decât Grecia şi Atenei ar putea să-i urmeze Londra "pe patul de moarte".
Acelaşi Der Spiegel consacră un alt articol Greciei, mai precis modului în care ţara a încercat la târgul de turism, ITB, care şi-a închis porţile duminică la Berlin, să-şi salveze bunul renume de destinaţie turistică foarte îndrăgită pentru germani. De precizat că târgul a înregistrat în acest an o cifră record nu doar în ce priveşte numărul de expozanţi, ci şi al vizitatorilor.
Deutsche Welle
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Grecia, “copilul ascultător” al Europei, a decis să aprobe noul plan de austeritate
- Austria anunță un plan de austeritate de lungă durată
- Rezerva valutară a Moldovei a atins un maxim istoric
- Uniunea Europeană iar privește cu neîncredere spre Grecia
- Economia Chinei se clatină
- Primii pași de „creștere sănătoasă” a economiei Moldovei
- Ţările cu cele mai mari datorii externe
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
