Primesc salariu un dolar, dar totuşi sânt printre cei mai bogaţi

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ -- Patru miliardari, care stau la conducerea unor companii foarte mari şi cunoscute din America, primesc salariu anual, 1 dolar.

Printre rândurile celor mai slab plătiţi angajaţi din lume, se numără şi conducătorul companiei Apple, Steve Jobs, al cărui salariu anual, inclusiv bonusurile, a fost exact un dolar.

Acest lucru, nu înseamnă că Jobs, nu a câştigat nimic - veniturile sale sunt în creştere, acestea majorându-se în funcţie de valoarea acţiunilor.

Revista Forbes, estimează averea acestei autorităţi din lumea afacerilor, la 8.3 miliarde dolari şi îi acordă poziţia a 17-a, în clasamentul celor mai influente persoane din lume.

În categoria angajaţilor devotaţi, care muncesc doar pentru un dolar, se mai înscriu: directorul general al Google, Larry Page, fondatorul Kinder, Morgan Richard Kinder şi proprietarul Oracle, Larry Ellison.

Cel mai mult s-a apreciat pe sine, managerul Ralph Loren, ale căror venituri, inclusiv cu prime, a depăşit 43 milioane dolari anul trecut.

În ciuda faptului că, Loren, are cel mai mare salariu printre miliardari, starea lui financiară, este pe departe de cea a lui Steven Jobs, care nu depăşeşte 5,8 miliarde de dolari.

Unul dintre cei mai bogati oameni din lume, investitorul Warren Buffett, şi-a stabilit el însuşi un salariu de 100 de mii de dolari. Salariul de manager, nu îl încurcă, să-şi menţină titlul de al doilea cel mai bogat american, cu un capital de 50 miliarde de dolari.

 

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii