România a obţinut fonduri UE pentru „Nabucco”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles că România şi-a atins „toate obiectivele”, referindu-se la finanţarea pentru proiectul „Nabucco”, la faptul că UE va aloca bani pentru gazoductul de interconectare dintre România şi Ungaria, şi pentru interconectarea cu sistemul bulgăresc, relatează NewsIn.
Preşedintele a mai spus că la reuniunea de la Bruxelles „s-au luat toate măsurile” ca ceea ce s-a întâmplat această iarnă, „când s-a constatat lipsa unor conexiuni regionale, dar şi la nivel european” să nu se mai întâmple şi ca „ţările care au resurse să poată să ajute ţările din UE care nu au resurse”.
La Consiliul European de primăvară de la Bruxelles, liderii europeni au ajuns la un compromis în ceea ce priveşte finanţarea de către UE a unor proiecte energetice, iar lista de proiecte incluse în planul de relansare al UE nominalizează şi proiectul „Nabucco”, gazoductul destinat să reducă dependenţa energetică de Rusia.
Timpul.md
- Frigul de afară, o provocare pentru buzunarele noastre
- Sancțiuni pentru încălcarea pactului fiscal
- Ziua deciziilor la Bruxelles
- În 2011 pe teritoriul Moldovei, a trecut mai mult gaz spre Europa
- Moldova va cumpăra gaz de la Ucraina?
- Grecia ar putea părăsi zona euro
- Președenția Uniunii Europene preluată de Danemarca
- Negocierile dintre Gazprom și Moldova au fost întrerupte
- Uniunea Europeană nu este capabilă să ia decizii
- În UE, inflația mai crește cu încă 3 la sută
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- Grecia, “copilul ascultător” al Europei, a decis să aprobe noul plan de austeritate
- Austria anunță un plan de austeritate de lungă durată
- Rezerva valutară a Moldovei a atins un maxim istoric
- 217 mln de dolari pentru Republica Moldova din partea ONU
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
