S-au redus cu peste 4 la suta vanzarile de marfuri cu amanuntul
Vânzările de mărfuri cu amănuntul prin unităţile comerciale au însumat, în luna februarie a anului curent, 1 miliard 318,7 milioane de lei, marcând, în termeni reali, o diminuare cu 4,2 la sută faţă de nivelul înregistrat în luna ianuarie şi de 6,3 la sută, comparativ cu luna februarie a anului 2008.
În total, în perioada ianuarie–februarie a anului 2009, populaţiei i-au fost comercializate mărfuri de consum în valoare de 2 miliarde 718,3 milioane de lei, în scădere cu 3,4 la sută faţa de ianuarie–februarie 2008. Acest trend negativ a fost condiţionat, în principal, de micşorarea vânzărilor de mărfuri nealimentare (cu 9,2 la sută), cărora le revin 60,2 la sută din totalul vânzărilor cu amănuntul.
Reducerea volumului de vânzări cu amănuntul s-a înregistrat la unităţile comerciale cu formă de proprietate publică, privată şi mixtă cu 18,4 la sută, 8,5 la sută şi, respectiv, cu 5,8 la sută. În acelaşi timp, la unităţile comerciale cu forma de proprietate mixtă (cu participarea capitalului străin) şi străină, volumele de vânzări s-au majorat cu 10,4 la sută.
Stocurile de mărfuri existente în unităţile comerciale la 1 martie 2009 s-au cifrat la 4 miliarde 729,6 milioane de lei, în creştere cu 19 la sută faţă de 1 martie 2008.
Ponderi semnificative în totalul valoric al vânzărilor de mărfuri cu amănuntul revin municipiilor Chişinău – 59 la sută şi Bălţi – 8,2 la sută, UTA Gagauz-Yeri – 3 la sută, raioanelor: Orhei – 2,2 la sută, Cahul – 1,9 la sută, Ungheni – 1,8 la sută, Edineţ – 1,6 la sută, şi Drochia – 1,5 la sută.
Valoarea serviciilor cu plată, prestate populaţiei de către unităţile oficial înregistrate, a constituit, în luna februarie 2009, 1 miliard 30,5 milioane de lei, fiind mai mare, în termeni reali, cu 1,2 la sută faţă de luna precedentă, dar mai mică faţă de luna februarie 2008 – cu 3,1 la sută.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie–februarie 2009, unităţile oficial înregistrate au prestat populaţiei servicii cu plată în valoare de 2 miliarde 47,6 milioane de lei, rezultând în condiţii comparabile de preţuri, o scădere de 2,8 la sută, comparativ cu ianuarie–februarie 2008.
Diminuarea volumului de servicii cu plată, prestate populaţiei, a fost înregistrată la agenţii economici cu forma de proprietate publică (cu 15,9 la sută) şi privată (cu 8,2 la sută). Totodată, agenţii economici din sectoarele mixt (cu participarea capitalului străin) şi străin au sporit volumele cu 24,3 la sută şi, respectiv, 17,7 la sută.
Ponderi semnificative în totalul valoric al serviciilor cu plată prestate populaţiei deţin municipiile Chişinău şi Bălţi, respectiv, câte 48 la sută şi 6,3 la sută, UTA Gagauz-Yeri – 3,4 la sută, raioanele: Cahul – 2,2 la sută, Anenii Noi –1,9 la sută, Orhei – 1,8 la sută, şi Ungheni – 1,6 la sută.
Flux.md
- Salarii mai mari?
- Legături comerciale mai strânse între Moldova şi UE
- Băuturi alcoolice scumpe, în schimb legume ieftine
- Din nou majorări de preţuri
- Rezultatele economiei moldave după primul semestru de muncă
- Verdictul de Crăciun
- Preţurile la produsele agricole s-au redus cu 14,2%, în 2008
- Preturile la produsele agricole s-au redus cu 14,2%, in 2008
- Criza profunda in sectorul transporturilor
- S-au redus cu peste 4 la suta vanzarile de marfuri cu amanuntul
- Miniştrii de finanţe ai zonei euro au amânat întrevederea pe marginea Greciei
- Evoluția comerțului exterior a Moldovei în anul precedent
- Retrogradări a ratingului la pachet în Europa
- Uniunea Europeană cere sprijinul Chinei
- Obama visează la o Americă prosperă în 2013
- „Lista neagră” a Uniunii Europene
- Moldova va participa la o expoziție internațională de produse alimentare şi băuturi alcoolice
- Volumul PIB al Japoniei a scăzut cu 2,3 %
- „Air Moldova” negociaza procurarea unor avioane moderne
- La casele de schimb valutar din Chisinau a scazut cursul leu-dolar, insa se inregistreaza deficit de lichiditati
- Compania “Fourchette” intentioneaza sa extinda reteua de supermarketuri in Moldova
- Pretul la aur a crescut
- În 2010 accizele pentru importul de maşini in RM s-a majorat
- Republica Moldova: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară?
- Se întorc migranții moldoveni, ce îi așteaptă acasă?
- Analiza: Bugetul de stat pentru 2007
- În zece luni salariul mediu pe economie a crescut cu 29%
