Autor: Iurie Gotisan, ADEPT

Am citit recent cîteva articole în care s-au comentat cifrele cu privire la creşterea economică şi inflaţie, fiind explicată în particular corectitudinea acestor cifre. În măsura în care o frază nu poate sintetiza un manual de economie, în continuare voi încerca să vin şi eu cu unele explicaţii cu privire la aceşti indicatori, în special asupra ratei de inflaţie.

În ultima vreme tot mai des se aud voci care susţin că economia merge foarte bine, industria începe să-şi revină şi devine mai competitiva, inflaţia a devenit insesizabil de mică, iar acumulările bugetate sînt peste cele planificate. Probabil că, daca aş locui în altă ţară, aş tinde să le dau acestora dreptate. Dar vorbim totuşi despre Moldova, care după mine mai are destul pînă să devină o speţă de miracol economic. Creşterea economică a bătut aşteptările şi se situează în la peste 7%, după primul trimestru (nu batem însă vreun record: Ţările Baltice, Armenia sau Georgia au avut ritmuri de creştere superioare).

Creşterile cele mai mari au fost pe seama construcţiilor şi consumului privat. Ambele sînt componente volatile ale creşterii, care depind cu precădere de boom-ul speculativ de pe piaţa imobiliară, respectiv de venitul disponibil (curent şi poate cel prognozat). Te-ai aştepta ca această creştere economică, care se bifează pentru al şaptelea an consecutiv, să se vadă şi în nivelul de trai. Dar, din pacate, nu se întîmplă aşa.

Cît priveşte inflaţia, deja mă tem să o mai comentez, pentru că dintre toate variabilele macroeconomice, pare cea mai în divorţ cu realitatea. Indicelui preţurilor de consum (IPC) îi reproşez că nu ţine cont de preţul locuinţelor, nu face distincţii între grupuri sociale mari, nici între regiuni, iar ponderarea ca medie simplă a unor cheltuieli cu intensitate sezoniera induce aşteptări inflaţioniste mai mici. Creşterea cifrei de inflaţie cu doar 3,9% pentru primul semestru, pe care oricum o consider doar indicativă, îi reproşez că nu se corelează, cel puţin la prima vedere, cu creşterea economică peste aşteptări stimulată de consum. Celor care se bazează pe această cifră le atrag atenţia că astfel sub-indexează salariile şi implicit scad puterea de cumpărare.

Referitor la coşul de consum, putem spune că acesta "păcăleşte rata inflaţiei" (fără să interpretăm ad literam) dacă e să vorbim despre structura acestuia care pare a fi cam defectuoasă şi incompletă. Pentru că structura sa determină o subevaluare a inflaţiei – ponderea produselor de panificaţie, spre exemplu, este aproape egală cu ponderea costurilor pentru serviciile comunale, sînt sub-ponderate cheltuielile de locuire (chiriile), iar cele educaţionale (taxe şcolare, de înmatriculare etc.) lipsesc, nu e luată în calcul inflaţia rurală şi multe alte aspecte metodologice pot fi ridicate.

Moldovenii consumă de două ori mai multe alimente (ca pondere în coşul de consum) decît alţi europeni pentru că sînt săraci. Cu cît eşti mai sărac, cu atît consumi mai multe alimente ca pondere în total – pentru că nevoia de hrană e prioritară şi nu îţi mai rămîn bani şi de altceva. Nici avalanşa de cumpărături din tot felul de magazine nu e un semn de bunăstare, ci de gestionare a propriei sărăcii. În plus, cred că a pune în balanţă realizarea ţintei de inflaţie, pe de o parte, şi creşterea deficitelor externe (comercial şi de cont curent) este departe de o interpretare corectă.

Aprecierea cursului de schimb mi se pare că este elementul central ce explică o rată joasă a inflaţiei. Spre exemplu, din ianuarie curent pînă la început de iulie leul s-a apreciat cu cca 7% faţă de dolar. Cel mai bun argument poate fi dat de o simplă analiză din care reiese că o apreciere cu 5% a cursului leului ar duce la o scădere a inflaţiei de peste 1%. Cu alte cuvinte, dacă leul s-a întărit cu 7% de la începutul anului, acesta a ajutat reducerea inflaţiei cam cu 2%, respectiv pentru prima jumătate aceasta ar fi putut să fie de 6%, şi nu de 3,9% cît arată statistica, iar în valoare anuală chiar în jur de 13%.

Leul nu se teme de secetă. Nici de creşterea explozivă a deficitului extern. Aprecierea rapidă a leului din ultima vreme lasă impresia că moneda naţională nu ia în seamă ceea ce se întîmplă în economia reală. Dar să recunoaştem că o apreciere a cursului de schimb ieftineşte importurile, adîncind astfel deficitul extern. Iar avîntul cererii interne este legat, la rîndul său, şi de aprecierea cursului de schimb din două motive. În primul rînd, creşterea ofertei (prin ieftinirea importurilor) trage după sine cererea la un nou nivel de echilibru. În al doilea rînd, veniturile populaţiei, exprimate în valută, devin mai mari datorită aprecierii cursului de schimb, facilitînd accesul la credite.

Totuşi, mai devreme sau mai tîrziu aceste tendinţe se vor reflecta în inflaţie, deoarece presiunea exercitată de un consum exploziv ajunge prin venituri, salarii şi costuri în preţurile din economia reală, pînă la urmă. Aşa cum s-a întîmplat în 2005 şi în 2006, prognozele de inflaţie şi deficite externe (de cont curent, comercial) e puţin probabil că vor putea fi atinse şi în 2007.