Autor: Alexandru Baltag

Situaţia încordată din Balcani reprezintă un atu pentru gigantul energetic rus, Gazprom, pentru a-şi lărgi sfera de influienţă, dar şi pentru guvernul de la Moscova pentru a scoate nişte avantaje politice şi economice în zonă. Nucleul conflictologic balcanic îl constituie Kosovo, dar şi cel transnistrean, într-o oarecare măsură, care şi-i determină pe ruşi sa foloseasca arma energetică. Penetrarea Gazpromului pe piaţa energetică în ţările din Balcani reprezintă o tactică ordinară a Moscovei întru influienţarea situaţiei geopolitice din spaţiul respectiv in favoarea sa.

Daca e să analizăm cazul României, putem afirma că în ceea ce priveşte importul, ea practic în totalitate depinde de gazul rusesc, care este primit prin intermediul Europei Occidentale (E.ON şi Gaz de France ). În prezent, Bucureştiul doreşte contact direct cu holdingul rusesc, ceea ce trezeşte un interes sporit al acestora de a intra pe piaţa energetică din aceasta ţară, mai cu seamă în domeniu producţiei şi transportului resurselor energetice pînă la distribuire. În cele din urmă, conform declaraţiei difuzate în noiembrie 2007, Gazpromul este cu ochii pe privatizarea pachetului majoritar al Romgaz Mediaş (conform acordului semnat între România şi FMI, Bucureştiul trebuie să permită privatizarea a două companii de gaz). Este oportun de menţionat că Gazpromul are semnate contracte pentru înfiinţarea unor societăţi mixte cu CONEF (companie rusească), Romgaz şi Transgaz. Astfel, din cele relatate mai sus, România, oricît de mult nu ar încerca să se descătuşeze de sursa rusească de gaz, alternativele, strategiile şi proiectele în domeniu depind tot de compania Gazprom.

În continuare, îndreptăm vizorul către Bulgaria şi Grecia, care sunt implicate împreună cu Federaţia Rusă în demararea proiectului gazoductului « Burgas – Alexandrupolis ». Acest proiect pune bazele unei epoci de cooperare economică şi de strategie politică (declaraţia Ministrului Dezvoltării Greciei, Hristo Folias – 10 ianuarie 2008). Referindu-ne la buglari, Moscova a insistat intens asupra acestora în ceea ce priveşte renegocierea contractele privind tranzitul de hidrocarburi ruseşti spre Occident. In cele din urma, Sofia a acceptat să participe la construirea conductei de petrol, menţionată mai sus, care să conecteze portul bulgar Burgas de la Marea Neagra cu portul grec la Marea Egee. Că dacă Sofia nu accepta acum să-şi extindă contractul cu Moscova, sigur din 2010 trebuia să platească un tarif cu 40% mai mare decît cel actual. Ca urmare, Federaţia Rusa are ca şi parteneri pe fraţii slavoni, precum şi pe greci, care nu sunt în cele mai bune relaţii cu poporul albanez. Totodata e şi un mecanism de apropiere către strimtoarea Bosfor, care reprezintă o ţintă istorica a Kremlinului.

Mitelpunctul conflictologic al Balcanilor, Serbia, este şi ea atrasă într-un proiect comun cu Gazpromul, este vorba de compania petrolieră « Naftna Industria Srbie » (NIS), a cărei pachet majoritar de acţiuni pare să fie procurat de Gazprom. În acestă situaţie, Serbia este gata sa sacrifice suveranitatea sa energetică în schimbul integrităţii sale teritoriale, fiind vorba despre provincia Kosovo. În plus, Belgradul este asigurat energetic prin proiectul South Stream. Ultima ofertă este valabilă atît pentru Bulgaria şi România, prin teritoriul cărora va traversa o ramură a gazoductului respectv. În general, Moscova a exercitat în permanenţă presiuni puternice ca să monopolizeze infrastructurile de distributie din Balcani. Este evident că ea este dispusă să utilizeze dependenţa energetică a europenilor de sud-est ca să obţină avantaje politice şi materiale, ca să restabilească dominaţia Rusiei asupra vecinilor şi ca să reconstituie grandoarea fostului imperiu.

Din aceasta axa nu trebuie de exclus Republica Moldova, unde Gazpromul insistă tot mai frecvent asupra rambursării de către Chişinău a datoriilor (320 mln $) şi tot mai discutabil este subiectul în ceea ce priveşte conversiunea acestei datorii în acţiuni ale Moldovagaz. În astfel de situaţie, cota Gazprom în capitalul statutar al Moldovagaz ar putea fi în jur de 80%. În astfel de împrejurări, este evident ca odată cu monopolul Gazpromului în Moldova, acesta din urmă va şi controla în totalitate economia Moldovei, ceea ce ar putea constitui, incontestabil, o pirghie de influienţare a cursului politic din Chişinău, dar şi în ceea ce priveşte conflictul transnistrean.

Din cele expuse mai sus, putem concluziona că pe lîngă planurile economice în această zonă, există şi o tentă politică din partea Moscovei. Astfel putem fi de acord cu afirmaţia Preşedintelui României, Traian Băsescu, că pentru Federaţia Rusă, Gazpromul reprezintă « Armata Roşie ». Proiectele respective ar semnifica un mare control din partea Gazpromului asupra sectorului energetic, dar şi economic în spaţiul respectiv. Aceasta, dealtfel, este într-o directă concordanţă cu conflictele politice din această zonă, care reprezintă un interes vital pentru Kremlin în Balcani.

Alexandru Baltag,
Masterant, Institutul European de
Înalte Studii Internaţionale (IEHEI),
Nisa, Franţa